Discursul lui Bernie Sanders după caucusul din Iowa

Publicat: 02/02/2016, 14:45

Hillary Clinton și Bernie Sanders se află practic la egalitate în „caucusul” democrat din Iowa, disputat luni, în timp ce în tabăra republicană conservatorul texan Ted Cruz l-a înfrânt pe favoritul la nivel național, miliardarul Donald Trump, relatează Reuters în pagina elecronică.

„Caucusurile” din Iowa reprezintă, tradițional, de aproximativ 40 de ani, prima etapă a procesului de selectare a candidaților marilor partide în vederea alegerilor prezidențiale din noiembrie. Iowa va trimite la convențiile partidelor, în iulie, 44 de delegați democrați și 30 de delegați republicani.

Cu un scor de 28%, Ted Cruz îl devansează în mod clar pe miliardarul Donald Trump (24%), urmat de aproape de către senatorul Marco Rubio din Florida (23%). Pe poziția a patra se clasează Ben Carson cu 9%. Ceilalți candidați – printre care și Jeb Bush, fratele fostului președinte George W. Bush – se află mult în urmă, cu mai puțin de 5%.

Unul dintre pretendenții la învestitura republicană, Mike Huckabee, în vârstă de 60 de ani, a anunțat că se va retrage din cursă. Cel care, în 2008, a creat o surpriză și a obținut o victorie în caucusul republican din Iowa, a obținut luni doar 2%.

„Această (luni) seara reprezintă victoria conservatrilor curajoși din Iowa și a acestei întregi națiuni mărețe”, a declarat Ted Cruz, în vârstă de 45 de ani, într-un discurs de peste o jumătate de oră, în care și-a revendicat victoria. Susținut de creștini evangheliști, el i-a mulțumit lui Dumnezeu și a subliniat că rezultatele demonstrează faptul că nominalizatul republicanilor nu va fi ales de către presă și nici de establishmentul de la Washington.

– Candidatul democrat O’Malley se retrage

Donald Trump, în vârstă de 69 de ani, l-a felicitat pe Ted Cruz și a spus că se așteaptă totuși să obțină învestitura republicană.

„Sunt onorat, cu adevărat onorat”, le-a spus el susținătorilor săi referindu-se la locul doi și declarându-se nerăbdător să ia parte a următoarea etapă a alegerilor primare, pe 9 februarie, în statul New Hampshire, unde sondajele îl plasează pe primul loc.

Situația este mult mai puțin clară în tabăra democrată în care, după numărarea aproape tuturor buletinelor de vot, fostul secretar de Stat Hillary Clinton se clasează prima, dar cu un scor de 49.8% la 49,6%, față de Bernie Sanders – reprezentantul aripii stângi a Partidului Democrat.

Sanders, în vârstă de 74 de ani, s-a declarat copleștit de rezultat, o „cvasiegalitate” cu adversara sa.

„Acum nouă luni, (când) am venit în acest frumos stat, nu aveam structură politică, bani, recunoaștere (…)”, a spus el.
Al treilea pretendent democrat, un fost guvernator al statului Maryland, Martin O’Malley, în vârstă de 53 de ani, a obținut doar 0,6% din voturi și și-a suspendat campania. Retragerea sa lasă în cursă doi pretendenți la fotoliul de la Casa Albă: Clinton și Sanders.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Pericolul ascuns din dulapurile de hotel. Locul în care e cel mai bine să-ți pui...
Așa se pregătesc pentru noul sezon Daniela Crudu, Roxana Vancea sau Andreea Bălan! TOP 30...
FOTO. S-a văzut prea mult prin costumul de baie al Cristinei ICH, „nora” lui Pițurcă
Pepe s-a trezit cu un mesaj din partea fostului soț al Ralucăi Pastramă, chiar în...
România, ocolită de turiștii străini. Motivul pentru care nu vor să-și facă vacanța la noi...
S-au căsătorit! Într-o discreție totală, Răzvan Simion și iubita lui, Daliana, au făcut pasul cel...
Dieta pe care o respectă cu SFINȚENIE Dana Rogoz. Are un abdomen plat, deși a...
Unde votează românii din diaspora la europarlamentare. Lista secţiilor de votare din străinătate
Unde pui ștampila corect pe buletinele de vot la alegerile din 9 iunie 2024?
Mesajul plin de durere al dirigintelui Patriziei Cormos, înainte de înmormântare! „Ce-ți veni să ne...
Uite îngheţata, nu mai e îngheţata! Vedetele din România în imagini interzise cardiacilor
Ai voie cu remorca pe autostradă? Reguli de respectat când tractezi o rulotă/remorcă
ONU: Riscul utilizării armelor atomice nu a fost niciodată atât de mare / Americanii schimbă...
Unul dintre cei mai BOGAȚI sportivi ai lumii spune care-i CHEIA succesului
Obligatoriu pentru cei care au CONT LA BANCĂ. Nimeni nu poate încălca aceste reguli
Imagini de la nunta lui Pepe cu Yasmine! Cum au arătat mirii în una dintre...
Miracol. Patru ostatici israelieni în Gaza, salvați după 8 luni de calvar. "Nu mă omorâţi!"
Cristina Spătar, declarații sfâșietoare despre decesul mamei sale: „Avea niște dureri groaznice. Mi se rupea...
Marius Florea Vizante, despre începuturile carierei sale. Ce sacrificii au făcut părinții actorului: "Se încheia...
BANCUL ZILEI. Bulișor vede un cetățean ieșind dintr-un bordel și se ia după el: -...
Ciocolatierii și oamenii de știință au creat ciocolata sustenabilă
×